Recenzie Cum să devii un bun PR de Moi Ali

de | dec. 17, 2014 | Comunicare și Jurnalism, Recenzii cărți, Științe Umaniste

Cum sa devii un bun PRCartea „Cum să devii un bun PR” a fost publicată în România în anul 2002 în colecţia Enciclopedia Rao. Mai mult ca sigur, pentru acea vreme cartea a fost o adevărată comoară pentru oamenii de comunicare din ţara noastră. Nici acum nu şi-a pierdut întreg farmecul, dar o ediţie revizuită şi adaptată timpurilor noastre ar intra, cu siguranţă, în lista celor mai importante 10 cărţi pe care un PR respectat ar trebuii să le deţină.

De ce spun acest lucru? „Cum să devii un bun PR” are foarte multe informaţie interesante, prezentate pe scurt şi la obiect. Volumul are puţin peste 70 de pagini, iar ca dimensiuni pot să spun că este ceva mai mică decât un A5. Dar chiar dacă este aşa mică, informaţii interesante sunt cu prisosinţă.

Un avantaj al faptului că această carte este de mici dimensiuni, la fel ca o ediţie de buzunar, este acela că este uşor de purtat în geantă sau de ţinut la birou, la îndemână, pentru orice eventualitate.

Mai mult decât atât, cartea are între paginile sale 101 reguli clare pe care un om specializat în relaţiile publice trebuie să le cunoască pentru a fi profesionist în această meserie.

În plus, cartea are o serie de studii de caz, de mici dimensiuni. Prin intermediul acestora se oferă exemple uşor de înţeles ale unor cazuri cu care se pot confruntă specialiştii în PR.

„Cum să devii un bun PR” este o carte din care poţi să înveţi, fără probleme, bazele PR-ului. Este, fără îndoială, un volum care îi va ajuta pe cei care sunt la început de drum şi care sunt interesaţi de subiect, respectiv de meseria de specialist în relaţii publice.

Pe de altă parte, am putut să identific şi o serie de neajunsuri ale acestei cărţi. Volumul a fost scris şi tipărit în 2001, fiind tradus în limba română în anul 2002. Chiar dacă sunt de calitate, imaginile folosite în carte drept exemplu sunt demodate.

Trebuie să menţionez şi faptul că unele sfaturi nu mai coincid cu realitatea zilelor noastre. Odată cu dezvoltarea internetului, strategiile de PR, modalităţile de comunicare şi cele de evaluare ale campaniilor de PR au căpătat noi dimensiuni. În plus, şi instrumentele tehnice pe care PR-iştii zilelor noastre le au la dispoziţie sunt mult peste cele care existau acum 13 ani.

Titlu: CUM SĂ DEVII UN BUN PR
Autor: Moi Ali
An apariție : 2002
Editura: RAO
Nr. Pagini: 72
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3000

Alte recenzii de la Moi Ali:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry
Recenzie „Atracția dintre noi” de Brittainy C. Cherry

Brittainy C. Cherry este o autoare despre care nu se vorbește îndeajuns de mult. Am descoperit-o acum mulți ani și sincer, are un stil foarte frumos, foarte liric și foarte profund. Nu scrie despre subiecte comune, își alege cu atenție intrigile și ideile ei sunt...

Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung
Recenzie „Fiicele din Shandong” de Eve J. Chung

Fiicele din Shandong este o dramă de familie cu accente pe tradițiile chineze și insignifianta viață a unei femei. Ascensiunea unui război civil aruncă familia nobilă Ang în declin, un declin însă care a început o dată cu prima naștere a unei fiice în locul unui fiu...

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

0 0 votes
Article Rating
Iulia Drăghici a fost redactor Booknation.ro și a scris 120 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Iulia Drăghici aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments