Joan Didion a fost o scriitoare americană care și-a început cariera în 1960 după ce a câștigat un concurs de eseuri sponsorizat de revista Vogue. Scrierile ei din anii 1960 până la sfârșitul anilor 1970 au capturat pentru public cultura anilor ’60 și stilul de viață de la Hollywood și au beneficiat de ceva succes fiind recompensată cu Premiul Național de Carte pentru Nonficțiune și desemnată finalistă în cursa pentru Premiul Pulitzer și Premiul Cercului Național al Criticilor de Carte cu autobiografia Anul gândirii magice. Personal, sunt la prima întâlnire cu această scriitoare și probabil și ultima deoarece, în ciuda stilului simplu și degajat, nu mi-a stârnit niciun fel de reacție sau emoție și interesele noastre n-au puncte comune. Dar probabil, Uite cum stă treaba n-a fost cea mai bună alegere deoarece e destul de greu s-o desemnezi ca fiind o capodoperă. Probabil este mult mai cunoscută și apreciată ca scenaristă deoarece până la 70 de ani, când după moartea soțului a scris în câteva luni Anul gândirii magice (o carte în care își descarcă durerea produsă de decesul acestuia și de boala fiicei), nu a scris decât eseuri pe teme sociale și politice pentru reviste.
Uite cum stă treaba este o culegere de eseuri pe diferite subiecte de actualitate sau de interes social sau pur și simplu teme ce i-au dat de gândit autoarei, scrise simplu și succint, foarte tranșant și sincer, uneori dezvăluind stupoare și nedumerire, dar în același timp păstrând liniar un ton incisiv și vizionar. Cele zece titluri sunt următoarele:
Alicia și presa clandestină – o expunere critică a principalelor ziare americane, cu părți bune și părți mai puțin bune, tendința comunității către anumite editoriale și explicația de bun-simț a acestei tendințe; greșeala generală a jurnaliștilor care nu-și asumă ceea ce scriu;
Găsirea serenității – o vizită la una dintre întâlnirile Jucătorilor Anonimi, marcată de regrete, vină, remușcare, disperare, dar și riscul generat de jocurile de noroc și expunerea indivizilor la acest pericol;
O vizită la Xanadu – o vizită la San Simeon – opulență, snobism, nimicnicia vieții;
Despre cum e să fii neales de colegiul ales de tine – experiența autoarei de a fi respinsă la Stanford în adolescență și norocul reprezentat până la urmă de acest eșec, posibilitățile care i s-au deschis și prin comparație nivelul acestui colegiu față de cel pe care l-a frecventat până la urmă;
Nancy cea drăguță – o vizită de lucru în casa viitoarei Prime Doamne, Nancy Reagan, soția guvernatorului de atunci al Californiei;
Tați, fii, Vulturi țipători – o seară la reuniunea anuală a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial de la 101st Airborne Association la Hotelul Stardust din Las Vegas (pe care n-am reușit să-l citesc integral, probabil cel mai boring dintre toate, dar aproape pe aceeași poziție cu cel despre ziare, care a avut avantajul de a fi primul și eu încă nu-mi pierdusem răbdarea, dar și acelasi despre care în prefața cărții se menționează că ar fi excepțional);
De ce scriem – despre motivația personală de a scrie, de ce, cum și ce anume o inspiră (destul de fără miez);
Cum se spun poveștile – despre primele încercări de a scrie, despre cursuri de creație literară și convingerea personală că va eșua, despre propriile articole din diverse reviste și editoriale colecționate sub titlul The White Album și publicate în jurul anilor ’70, despre câștigarea pas cu pas a stimei de sine;
Unele femei – despre timpul petrecut ca angajată la revista Vogue (aici recunosc că am zâmbit puțin datorită expunerii sincere a frivolității posturilor din această ramură);
Alergătorul de cursă lungă – un eseu despre filmări și scenarii de film, o rememorare a calităților unui mare om de film și teatru, prieten al autoarei, Tony Richardson;
“Magic” was what Tony always wanted, în life as in work, and, like most people who love what they do, he made no distinctions between the two. “I want it to be magic,” he would say, whether he was planning a picture or an improvised theatrical at his house or a moonlight picnic on the beach: he wanted magic, and he made it, and în the interests of making it he would mortgage his house, put up his own completion bonds, start shooting on the eve of an actors’ strike. When he was not making a picture or theater he would make the same kind of magic happen at home…
Ultimele cuvinte – un eseu despre Hemingway și talentul său înnăscut (sau dedicarea) de a scrie (probabil cel mai bun eseu al cărții care pentru mine a câștigat detașat). Este cunoscut faptul că Didion și-a petrecut adolescența dactilografiind lucrările lui Ernest Hemingway pentru a afla mai multe despre cum sunt folosite structurile propozițiilor și, citind articolul, este evidenta admirația ei pentru acest scriitor.
This was a man to whom words mattered. He worked at them, he understood them, he got inside them… His wish to be survived by only the words he determined fit for publication would have seemed clear enough. “I remember Ford telling me that a man should always write a letter thinking of how it would read to posterity,” he wrote to Arthur Mizener în 1950.
ofemeiecaoricarealta.com. – analizând la rece incredibilul succes al Marthei Stewart, ca pe un exemplu de urmat pentru orice femeie.
Cartea, destul de subțirică de altfel, are o prefață foarte voluminoasă în care apar explicații detaliate despre fiecare eseu în parte. Este de asemenea evidentă atenția autoarei la detalii, la liniile fine care despart grâul de neghină, sarcasmul față de snobism, de opulență și de lucrul făcut de mântuială, admirația pentru talent si dedicare. Urmărește analiza schimbării de gândire ce intervine odată cu maturizarea individului, vorbește despre așteptări, eșecuri, liberul-arbitru. Și dacă scrie despre refuzul unei edituri de a-i publica o nuvelă sau a 25 de edituri, Didion scrie asumat raportându-se la propria identitate, la propriile slăbiciuni și la propria perspectivă de ansamblu. Personal, n-am regăsit acea atât de promovată gândire magică în această mică colecție de eseuri, dar poate că alți cititori se vor plia mai bine pe stilul ei. Cam așa a stat treaba pentru mine.
Alte recenzii de la Joan Didion:
