“În casa bunicilor” de Ionel Teodoreanu este o carte de memorii ce evocă copilăria și tinerețea autorului. Acea perioadă fericită și ferită de griji din viață, care a rămas întipărită în mintea lui drept un basm cu bunici, motani, căței blânzi și prieteni dragi.

Poți considera mai degrabă cartea drept un volum de poeme în proză, pline de lirism și figuri de stil. Aici totul este descris și evocat de scriitor aievea, suav, și cald. Ca și cum acesta și-ar dori să rămână mereu la vârsta aceea fragedă și ocrotită din viață.

Cartea “În casa bunicilor” de Ionel Teodoreanu este o scriere cu caracter memorialistic ce a apărut inițial în anul 1938

Ediția pe care am citit-o eu este apărută în anul 1979 la Editura Ion Creangă. Aceasta cuprinde pe lângă scrierea “În casa bunicilor” și memoria “Ulița copilăriei”. De la scriitorul ieșean Ionel Teodoreanu am mai citit “Lorelei” și „La Medeleni”. Alte opere cunoscute ale sale sunt „Turnul Milenei”, „Bal mascat”, „Fata din Zlataust”, „Arca lui Noe”, „Prăvale baba”.

Volumul “În casa bunicilor” este cât se poate de cald, emoționant și original. Mai ales datorită faptului că reprezintă o bucată de literatură inspirată din însăși viața scriitorului Ionel Teodoreanu. În această scriere îi vei întâlni pe Ionel, pe Păstorel și pe Puiu. Cei trei frați șugubăți, care în copilăria lor erau rebeli, și care au luat-o apoi fiecare pe propriul drum. Ionel este însăși Ionel Teodoreanu, fratele mijlociu. Păstorel este fratele mai mare. Iar Puiu este fratele lor mai mic, care a murit pe frontul francez de tânăr.

Îi vei mai întâlni în aceste memorii despre copilărie și traiul tihnit alături de părinți și bunici, pe bunicii lui Ionel de pe tată: Elencu și Alecu.

Poveștile duioase pe care le citești în această evocare au cea mai mare legătură cu ei, cu casa lor și cu obiceiurile lor

Dar vei mai da în scriere și de iubiri adolescentine, prietenii, răzvrătiri și jocuri de copii pe ulița copilăriei.

De asemenea, sunt atât de frumos descrise timpurile de demult, Iașul așa cum era el pe vremuri și casele domnilor așa cum erau ele atunci. Și limbajul hiperbolic, dar păstrând originalitatea graiului moldovenesc, te va cuceri de la primele pagini. Citind “În casa bunicilor” îți vei aminti cu drag și dor de propria copilărie. De acea perioadă în care toată lumea te cocoloșea și în care totul avea aură de basm.

Scriitorul Ionel Teodoreanu reia firul memoriei reconstruind vârsta copilăriei lui, totodată făcându-te și pe tine să pici în melancolie. Cu un ton idilic evocă cele mai frumoase momente din viață, în care bunicii, părinții, animalele de companie și frații sunt ființe nemuritoare.

Cartea lui Ionel Teodoreanu este o lectură ideală pentru copii. Dar și cei mari pot trăi momente frumoase citind-o sau recitind-o la vârsta adultă. Oricine poate sustrage din ea emoții reale și amintiri minunate.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Oana Maria StefanFost redactor439 articoleToate articoleleBlog

Eu sunt Oana M. și îmi place să citesc. Îmi place la fel de mult și să scriu. Mai ales despre cărți și călătorii, locuri faine și filme. Sunt open minded și jonglez și cu fotografia. Am și o parte întunecată și curioasă, prin urmare citesc thrillere psihologice. Dar îmi plac în egală măsură romanele clasice, cărțile inspirate din fapte reale și poveștile polițiste pline de suspans.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted