„Ca terapeut sunteţi un fel de detectiv particular ce caută răul din om, virusul psihologic care s-a cuibărit în sufletul pacientului.”
Peisaje interioare de Corneliu Irimia este, după cum sugerează şi titlul, o carte despre dedesubturile minţii noastre. O carte deloc voluminoasă, dar destul de complexă prin analiza şi rescrierea unui trecut din punct de vedere psihologic şi emoţional.
O întâlnim pe Alina în vârsta de treizeci de ani, care urmează şedinţe de psihoterapie de aproape trei ani de zile. O Alina care obişnuia să „aline” suferinţele celorlalţi, o Alina care îşi asuma rolul de „soră medicală” în mod inconştient pentru cei aflaţi într-un impas al vieţii lor. O Alina care atrăgea suferinţa şi se dedica ei.
„Am suferit suferinţa mea. Am suferit suferinţa mamei. Cum să mă eliberez de ceva ce a fost în trecut, de ceva ce mai păstrez încă în mine, în corpul meu?”
Totuşi, la un moment dat, realizează că ceva este în neregulă cu viaţa ei şi gândurile sale şi alege să descopere şi să dărâme propriile bariere formate şi ridicate cu multă migală încă din fragedă copilărie. Ziduri de nepătruns au stopat o evoluţie psihologică optimă pentru copila şi adolescenta Alina din cauza unor părinţi aflaţi într-un conflict permanent… şi din cauza unui tată mai mult absent şi a unei mame dependente de suferinţă.
Astfel, în viaţa de tânăr adult începe o luptă feroce a Alinei cu proprii demoni ai trecutului şi ai prezentului, vizitând cu conştiinciozitate cabinetul unui psiholog şi desfăcând fir cu fir traumele personale şi ale părinţilor săi.
„Oare de ce nu acceptă unii oameni că nu trebuie să fii neapărat nebun, că poţi avea nevoie de o mică clarificare, de o mică îndrumare când nu vezi limpede, când totul e ceţos, când nu mai ştii unde eşti, cine eşti?”
Este o carte care te captivează, dacă eşti atras de domeniul psihologiei şi dacă ai o oarecare curiozitate despre ce se petrece în spatele uşilor închise ale cabinetului, deoarece descoperi modul de gândire atât al pacientului, cât şi al terapeutului printr-o minuţioasă analiză psihologică din partea fiecăruia.
„Bucuria zilei de astăzi este tot ce avem. Iar frica este Falsul prin definiţie. Este iluzia că suntem mici, neputincioşi, învinşi, sclavi ai propriilor tendinţe de eşec şi forţelor destinului care, nu se ştie de ce, ne-ar vrea răul. Un univers atât de perfect – să ne uităm la cer, la stele – de ce ar fi interesat să ne genereze suferinţă?”
Alte recenzii de la Corneliu Irimia:
