Recenzie „Copiii abandonaţi ai României”

de | oct. 20, 2015 | Psihologie, Recenzii cărți

copiii-abandonati-ai-romaniei-privatiune-dezvoltare-cerebrala_1_fullsizeCartea „Copiii abandonaţi ai României”  reprezintă succesul unei munci de cercetare, de peste un deceniu, asupra copiilor instituţionalizaţi din România.

Odată cu căderea regimului ceauşist din 1989 au rămas neglijaţi aproximativ 170.000 de copii din 700 de orfelinate supraaglomerate, pauperizate şi cu personal insuficient. Acestă tristă realitate a fost percepută de celebrul specialist în dezvoltarea minorilor, Charles A. Nelson. Împreună cu echipa sa de cercetători emeriţi şi-a propus să studieze pe termen lung comportamentul acestor copii instituţionalizaţi.

La studiu au participat 136 de orfani, cu vârste între 6 şi 31 luni, pe care i-au distribuit aleatoriu în familiile sociale iar o parte rămânând în instituţiile de ocrotire. De menţionat este faptul că insalubritatea şi condiţiile înfiorătoare care existau în orfelinatele din România înainte de 1989 şi putin după şi-a pus inconştient amprenta asupra copiilor.

Deşi micuţii au fost mutaţi în locuri individuale, copiii care şi-au petrecut primii doi ani de viaţă într-un orfelinat prezintă „deficiențe profunde” în interacțiunea cu alți copii, chiar și la vârsta de opt ani.

Cartea de faţă reprezintă atât o contribuţie ştiinţifică remarcabilă în domeniul psihologiei şi neuroştiinţei dezvoltării, cât şi un îndemn energic la adresa autorităţilor autohtone în a îmbunătăţi soarta copiilor instituţionalizaţi.

Recenzie trimisă de cititoarea noastră Diana Filip.

Titlu: COPIII ABANDONAŢI AI ROMÂNIEI
Autor: Charles A. Nelson, Nathan A. Fox, Charles Zeanah
An apariție : 2014
Editura: TREI
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2051

Alte recenzii de la Charles A. Nelson, Nathan A. Fox, Charles Zeanah:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Enigma” de RuNyx
Recenzie ”Enigma” de RuNyx

Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...

Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie „Arena Apostaților” de Florin Anghel Vedeanu

  Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...

Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi
Recenzie „Release Me” de Tahereh Mafi

Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...

0 0 votes
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 12 ani, 3 luni, 1 zi și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
❝ Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂 ❞
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments